Amintiri din Bucovina 2

Spre Bucovina natală, în plin comunism.

Era prin decembrie 69 când ne-am hotărât, studenţi Ieşeni fiind, să plecăm în Bucovina natală să petrecem acolo sărbătorile Crăciunului şi anului nou. Era un an friguros şi ne era frigul frânt de ceşcuţele de rachiu fiert din Copoul Iaşului, dar prea slab să ţină din Copou până la gara Iaşului.
Trenul, sau ţugul, cum zice bucovineanul, trebuia să ne ducă în Bucovina visurilor noastre unde ne aşteptau mamele cu sarmale, sau mai bine zis cu găluşte mari cât pumnul lui Goliat. Erau pline de sănătate, dar şi de slănină afumată cum numai muntenii Bucovinei ştiau să prepare, ce miroseau a afumătură de la trei poşte . Le simţeai de la Gura Humorului, de-ţi lăsa gura apă prelinsă precum melcul ce-şi lasă dâra umbletului său. În dorinţa sarmalelor cu afumătură şi a tochiturii de purcel crescut sănătos cu păpuşoi, sfeclă şi bostani, ne urcăm în trenul de Vatra Dornei ce trebuia să ne ducă la Vama. Aceasta este o comună mândră a Bucovinei de unde eram eu, autorul acestei schiţe.
Veselia tinereţii noastre era fără margini în aşteptarea tuturor libertăţilor dorite, atât culinare după luni de foame, cât şi de comunicare după luni de frică să nu spui ceva ce te-ar putea duce în disgraţia potentaţilor vremurilor. După aceste restricţii impuse de conduita comunistă ne aflăm în tren, în goană spre libertăţi dorite, dar şi spre vestitele obiceiuri ale sărbătorilor iernii din Bucovina.
Ne aflam în tren mai mulţi Vămeni, toţi studenţi la Iaşi şi care ne doream aceiaşi ieşire în libertate. Dorina, era studentă la conservatorul Ieşean, Dodo, student la engleză la Universitatea din Iaşi, Elena studentă la arte frumoase sau la design, cum se zicea proaspăt atunci, în arta vestimentaţiei, Stela la matematici sau ştiinţe exacte, ce era plină de derivate, integrale, spaţii Riemaniene, vectoriale şi Hilbert, de nu puteai să mai ai curaj să abstractizezi ceva şi alţi câţiva prieteni ce doreau să cunoască vestita ospitalitate bucovineană, Virginia, Gabriela, Cornelia, Georgeta,Nicusor, Ilie,etc .
Eu politehnist fiind mi-am luat cu mine proaspăta mea nevastă, de trei luni, studentă filolog la limbi slave. Era de loc din Brăila şi venea a doua oară în Bucovina la socrii ei bucovineni tradiţionali, cu vreo cinci generaţii cunoscute,de strămoşi îngropaţi prin cimitirul satului. Era copleşită de emoţie dar şi de bucuria libertăţii recunoscute a sărbătorilor de iarnă din Bucovina. Auzise de la mine de colindele Crăciunului, de dansurile tradiţionale de anul nou, de bumbghieri, de irozi, de vătafi, de săniile cu zurgălăi, de mâncarea tradiţională de anul nou a bucovineanului şi altele.
În sunetul sacadat al trenului ce străpunge gerul Moldovei parcurgem drumul spre Vama şi deoadată parcă treziţi la realitate auzim cum strigă conductorul trenului .............
-Guraaaaaaa Huuuumorului !, vă rog coborâţi, staţionare un miiiinut...........
Eram la douăsprezece suliţe de Vama noastră aşteptată şi ne pregătim de coborârea din tren, emoţiile ne copleşesc şi fumăm ţigară de la ţigară de emoţia revederii plaiurilor troienite ale Bucovinei. Timpul trece,....... Frasin, Molid, Vama......., parcă pătrundem în iarna veşnică, totul este alb, totul este rece, totul este sărbătoare.........!
Coborâm în Vama şi cum simţim sub tălpi pământul Bucovinei sub zăpada scârţâitoare, parcă simţim în aer spiritul sărbătorilor Crăciunului. Fumul din sobele gospodăriei bucovinene alunecă în zările crepusculare într-un dans imens pe bolta cerului senin, dar roşu de ger şi de .......dor.....!.
Totul ne aşteaptă, cu dragostea plaiurilor iubite, pe noi Vămenii şi prietenii ce vin cu noi spre cunoaşterea locurilor de legendă. Parcă aud în aer un sunet ce înglobează sinteza ajunului de sărbătoare, un amestec de muzică, zumzet, zgomot, latrat de câine, muget de buhai şi mai apropiatul scârţâit de pas, în zăpada locului. Totul parcă este un preambul al concertului de Crăciun.
Undeva în neant se aude un sunet slab al colindei de Crăciun ....”O ce veste miiinuunaaatăăă” ..!!!!!...... parcă totul sună în cerul roşu, în zările îngheţate ale iernii bucovinene, totul ne aşteaptă şi noi am venit !....iată-ne !..., am venit!.
Printre norii roşii plumburii cu contururi albicioase se vede parcă Raiul Dumnezeiesc al truditorului bucovinean la ţapină, ce lucrează în păduri, sau truditorului, ce trage la coasă pe obcine, pe soarele ascuţit al verilor de pe plaiurile verzi roşcate. Parcă la orizont, acolo unde este Rarăul, se văd Pietrele Doamnei printre norii ceţoşi şi roşcaţi ce ne cheamă să le colindăm.
Plecăm din gara Vama, cântând din scârţîitul zăpezii sub tălpile noastre ca într-un concert........, râzând de propriile noastre figuri pe care îngheţaseră aburii, pe lângă gulerele hainelor comode de student sărac. Capul fără căciuli parcă exploada sub efectul gerului cumplit. Totul este parcă de argint , sclipitor, argintiu gălbui roşcat şi noi înaintăm încet prin nămeţii Bucovinei spre mult doritele case bucovinene care ne aşteaptă cu focul din vatră şi mirosul sarmalelor, cozonacului şi tochiturii de purcel, care parcă aşteaptă cu nerăbdare să fie savurate de doriţele burţii hapsâne de studenţi hămesiţi de foamea comunistă.
Ne-am dizolvat încet, încet,.. în troienele Bucovinei, parcă am fi fost o spumă difuză ...plecând pe rând încet, încet, pe la casele noastre lăsate cu luni în urmă pe valea Moldovei.
Am părăsit atunci, totul, de dragul cunoaşterii, sau mai exact de dorinţa de a părăsii sapa seculară, de săteni ţărani, cu mult dorita mapă, deocamdată imaginată de dorinţe, speranţe şi de bunăstare râvnită.
Suntem ultimii din torentul Ieşean al veniţilor Vămeni şi acompaniaţi de scârtâitul zăpezii, ce contoriza evoluţia noastră spaţială, ajungem în gura uliţei de la Troiţă, unde facem la stânga în ceţoasa şi întunecata ispită bucovineană.....
-Bună sara !... Gavriluţ .!...se aude din întunecata uliţă, plină de troiene, ....depănându-ne paşii pe marginea pârâiaşului de pe margine....
-Bună sara, zic eu şi soţia mea...., întunericului crepuscular bucovinean, ce ne cuprinsese în mrejele sale, zărind printre umbre pe Lelea Savetuca, vecina mea ce venea legănânduşi şoldurile uriaşe prin nămeţii dintre gard şi pârâu, gâfâind de efortul învingerii troienelor.
-Na, da cine este asta?., zice ea către mine,.. referindu-se la nevasta mea ce înainta prin troienele îngheţate, pe uliţa satului, înaintea mea.
-Este nevasta mea, lele Savetă, zic eu.
-Am adus-o să vadă frumoasa noastră Bucovină, să audă colindele noastre cântate de ani de zile de vecini,... vecinilor lor, ca să nu se certe şi să se ierte ca buni creştini, zic eu!..
-Ăăă,,..raaacuţu de mine, zice ea, da ce... n-aveai destule aici să iei, ţi-ai adus de acoloooooo.................????.
-Am înlemnit îngheţat, nu de frig, ci de groaza că vecina mea seculară a jignit-o pe nevasta mea brăileancă de loc, proaspătă bucovineancă prin mezalianţă.
Mergem mai departe împreună, cei două, trei sute de metrii până la casa părintească, lelea Saveta înotând gâfâind prin nămeţii locului, noi orăşenii alunecând graţios pe cărarea şanţului, parcă făcută să ne aştepte. Lelea Savetuca cu trăistuţa bucovineană în mâna stângă, noi cu bagajele noastre de luftari, ce trebuie să se schimbe în noaptea de Crăciun, să ne aflăm curaţi la suflet, trup şi îmbrăcări, cum este tradiţia sudului din care am făcut un amestec de dorinţe şi obiceiuri.
-Da Licheria , ştie că vi cu mooooosafiri, întreabă lelea Saveta, biruitoare în dialogul nostru hibernal ?....,
-Da cum să nu ştie?.., zic eu, învingător în dialog,... ştie că am spus de mult că venim de Crăciun acasă. I-am scris tatei care era cel ce se ocupa în casa bucovineană cu reprezentarea familiei, fiind umblatul casei, sau deşteptul casei, cum se zice, că era, vorba ceea umblat prin Europa cu războiul, de la Urali până la spanioli sau mauri, cum zic ei.
-Hhh...ăracuţu de mine .....zice lelea Saveta, da cred că lu’ ta’ctu o să-i placă nora, că-i faină, ....d-ai prea golaşeee şi preeea slăbănoagă şi nu vezi că deabia merge săraca, şi cum o să tragă la sapă şi la greblă, că .....nu ştie.... mă ..Gavriluţţţţţ.....!!!!!...., Of..,Of.., Of. ....Şi dacă se apleacă prea tare la cules , sau la sapă,... vă vede tot satul viitorul vostru....., hhharacuţu badea Gheorgghe a Harhotarului, ce vremuri a prins, cu nepotul său stuuu..dinte, ....of, of, of ........!!!!!!!. Of.....!.
Uite cum plânge lelea Saveta, la mormânt străin, zic eu în gândul meu înfrânt de frig, da ce să-i faci... astai grija satului de năcazul săracului... , mă gândesc eu, înaintând vânjos prin nămeţii dintre troiţă şi casa mea seculară.
Ajungem la poarta casei, vechi, ţărăneşti, cu prispă şi tindă construită de strămoşul meu, primar al Vămii în anii 1885..95, si cu poartă cu stâlpi de piatră refăcută de moşul meu Gheorghe a lu’ Nistor a Harhotarului, din Vama Bucovinei lui Ştefan cel mare Voievod al Sucevei............
-Sărbători fericite, zic eu Savetei lu’ Tudor, despărţindu-ne la poarta casei mele Bucovinene.
-Sănătate şi numai bucurie, pentru noi toţi şi cu bucurie pentru duşmanii noştrii, zice Savetoaia spre bucuria neexprimată a gerului bucovinean. Pa , pa, tanti Savetucă, cea cu grijă faţă de noi, copii tăi ai obştei tale seculare..............!, zic eu, în gândul meu iertător de creştin, care o băga pe Savetuca noastră prin toate găurile oferite de milenarul şi străbunul nostrul popor român.
Intrăm în ograda bucovineanului Ion a lu’ Ghiorghi a lu’ Nistor a lu’ Axânti a Hârhotarului, poreclă bucovineană cu care se pricopsea orice om al locurilor. Noi, hârhotarii, vorba obştei, eram fericiţi că săgeata ironiei satului nu ne botezase... puţâ lungă, gurâ strâmbâ, cur sucit sau ... a pizdelei..., aşa cum hotărâse cu secole înainte mănăstirea necruţătooarea a Moldovei, să-i pedepsească prin porecle, pe răufăptaşii acestei obşti seculare. De aici acesta a devenit un obicei firesc şi foarte aplicat de sătenii Vameni, sute de ani.
Săracul răs-răs-răs- strămoşul meu care vorbea hârâit, se recunoaşte în porecla seculară, că nimic nu-i permis bucovineanului, absolut nimic de la conduita normală, nici măcar un amărât de hâr, hâr. Asta te face hâr....hotar, pentru sute de ani...!. Ha, ha, ha, ce frumos iz de ironie ce s-a strecurat tiptil în inima bucovineanului hazos....... Ce ai avea de zis azi.................. iubite înaintaş!.
Fac colţul ogrăzii, după poartă, iar Savetuca, colţul uliţei după şanţ, şi ne aflăm fiecare în viitorul apropiat.
Noi, eu şi soţia, la intrarea în tinda Bucovinei milenare, ....
...Ea Saveta.... în pragul ironiei liber-înţelese, să cureţe şi să lase totul curat după ce a curs pe uliţa satului secular, ca nimeni şi nimic să nu strice ce au făcut ei, localnicii, în sute de ani.
Urcăm pe treptele casei seculare şi pătrundem în tinda casei bucovinene, care ne aştepta cu mirosul de tochitură afumată în lemn de fag, cu miros de varză fiartă la foc scăzut şi miros de busuioc, a coptură de plăcinte cu mac şi brânză, a coptură de alivancă cu unt şi smântână, a tochitură de purcel şi mai ales, a fum de carne afumată. Îngheţul Bucovinei nu se poate exprima decât prin miros de colinde milenare, miros de adevăr, de exigenţă şi nu în ultimul rând de frică de Dumnezeu, de exigenţă faţă de noi.... , care nu trebuie să stricăm nimic din ce au făcut străbunii.
Ne aşteaptă în pragul tindei, tata, un om blajin, frumos cu păr cărunt, înbrăcat în alb din cap în picioare, cu cămaşă de in alb cu ciupag şi poale cusute în ţacuri de aceiaşi culoare cu albul cămăşii, cu iţari albi de lână albă fină ţesută în patru iţe, cu dungă de vipuşcă lăsată de statul în lada de zestre a locului, cu colţuni de lână albă, traşi peste iţari, cu chimir de piele lat de două palme tivit cu ţacuri de mătase şi mărgeluşe, cu păr cărunt de un alb lucios şi cu mult bun simţ bucovinean....., extraordinar, ce se manifesta prin acel deosebit şi liniştitor grai de bun venit!.
-Bine aţi venit la noi, zice tata, stângând în braţe toată Brăila transpusă spre iubire, în firava fiinţă ce venea din bătrâna Brăilă, cunoscută de tata.... care vânduse de vreo două trei ori bârne de brad în portul Brăilei, într-o vremelnică cărăuşie dintre nordul României mari şi sudul ei, numit regat....
Am rămas blocat să aflu atâta iubire şi atât de mult respect reciproc, între eternul şi enigmaticul trecut al meu ... şi viitorul şi iubitul prezent, tot al meu transpus, spre admiraţia iubitului şi mai ales, stimatului şi respectatălui meu tată.
Am intrat toţi trei în camera mare a casei în care mama trebăluia de zor, focul duduia în soba cu pociumb şi cuptor ca a lui Crangă, ce ocupa jumătate de cameră.
Mama o femee slăbuţă, şatenă, îmbrăcată în cămaşă de in, cu pui pe altiţă şi cu mânecile suflecate de treabă, cu bârneţul strâns peste şoldurile înalte de manechin, cu aluniţa la baza buzei de jos, în stânga buzelor, cu vorba dulce bucovineană, o primeşte în braţe pe nora ei.
În cuptorul de sub imensa sobă se aflau plăcintele, colacii şi pâinile făcute de mama, în spiritul eternului bucovinean, pe şparhat sfârâia lent oala cu găluşte şi tochitură bucovineană şi apa pusă la fiert pentru mămăliga nelipsită de la masa bucovineanului.
Sub aceaşi simţire, toată valea Moldovei mirosea a coptură, a friptură şi a atâta sărbătoare, că nu mai aveai loc de altceva, totul fiind ocupat în spirit şi dorinţe de atâta miros ademenitor.
Mama o primeşte pe noră, iscoditor, cu dragoste şi mai ales cu rezerva pe care o are orice femee faţă de altă femeie, indiferent de frumuseţe, pregătire, sau îngăduinţă şi mai ales faţă de femeia care i-a furat feciorul cel iubit, dorit şi mai ales plecat în lumea mare.
Tot răul etern feminist a fost dizolvat spontan în momentul întâlnirii, ne dezbrăcăm de hainele groase şi ne aşezăm pe laviţa bucovineană, plină de poclăzi, perne şi lăicere aşezate parcă într-o veşnică expoziţie si ne aşezăm hainele pe patul din bucătărie cu pernele puse pe rând, ca solzii unui balaur milenar.
Mama şi tata ne aşează la masă, aşa cum fac bucovinenii şi toţi românii, că venim flămânzi de la drum şi mai ales obosiţi de atîta învăţat şi nemâncat, de umblat prin străini.
Mămăliguţa caldă este aşezată uşurel de mama pe un fund de lemn, printr-o mişcare parcă de balerină, ce descarcă ceaunul de conţinutul auriu aburind, de aurul topit parcă în focul milenar.
Tochitura sfârâie nervoasă pe şparhat, sarmalele gâfâie de abur, noi oftăm de foamea semestrială a studentului român.... şi mama şi tata de dorinţa de a ne da tot cei mai bun în casa lor.
Ne aşezăm cu toţii la masă cu rezerva că poate nu suntem la înălţimea musafirului nostru orăşean, femeie, şi mai ales delicată ca o diafană trecere prin vitregia şi duritatea vieţii de muntean bucovinean.
Ca o vitează musafiră în arta vizitei, musafira noastră ia mămăţiguţa cu tochitură, cu lapte acru gras, cu sarmale cu slăninuţă afumată , cu colesterol bun şi rău ... până ne săturăm cu toţii de foame. Stăm de vorbă, fumăm, bem şampanie ....şi ne simţim bine, că de...!, e ajunul Crăciunului mult aşteptat şi mai ales nerecunoscut de comuniştii vremurilor.
O ce veste minunată.... sună la fereastra casei..., vin colindătorii, de emoţia momentului nu mai suntem în stare de nimic, nu ştim ce să facem să ascultăm cuminţi colinda sau să ne agităm să pregătim primirea colindătorilor care sunt nesecaţi de dorinţele bahice, precum deşertul Saharei de ploaia multaşteptată.
Misiunea revine tatei care cu aspectul lui de părinte,.. impune respect şi aşteptăm să primim colindătorii ce păreau să fie mulţi după tonurile, nuanţele, vocile şi ritmurile de la fereastră.
-Oare încap în casă ?, se întreabă nevasta mea, la auzul corului colindător.
Colinda se termină şi primim colindătorii în casă, ne aşteptam să fie pe puţin treizeci de oameni, după vocile ce se auzeau la fereastra casei, dar surpriză, în casă intră Doina şi Vasile, doi prieteni colindători, cu un casetofon portabil pe care era înregistrat corul bisericii.
Intră în casa primitoare şi râdem cu toţii de farsa pe care o suportaserăm cu toţii, stăm, bem, colindăm şi plecăm cu toţii la colindat, mai departe, cum e datina în Vama Bucovinei...... Primiţi cu colinda ?....., Primiţi cu colinda?.... Primiţi cu colinda?...., şi tot aşa trei zile şi trei nopţi, nesătui de petrecere, libertare, colinde, până ce am îngheţat de frig şi mi-am dezgheţat două zile nevasta pe cuptorul străbun de gerul suportat cu colinda în Bucovina................
Ce frumos a fost, dar prea demult !





Vrilax,
24.12.2001