Amintiri din Bucovina.

Vecina Domnica..........................


Peste drum de casa veche ţărănească a Axântarilor, Harhotari din Vama Moldoviţei trăia o familie blajină de gospodari, a cărei bătrână Domnica era un talent de netăgăduit în bocet şi poezie spontană populară. Ironia satului bucovinean o poreclea Colăcioaia, poreclă ce-i venea de la porecla iniţială de cinci colaci pe care o purtau toţi cei din familie, probabil de la faptul că femeea a avut cinci băieţi care dacă mergeau la înmormântare primeau cinci colaci. Din nefericire Lelei Domnica i-au murit trei băieţi în război şi a rămas numai cu doi băieţi, Niţucă şi Vladimir şi cu o fată Grapina, căsătorită la Dorna Candreni.
Grapina moştenise talentul de poet popular al mamei sale Domnica Colăcioaia şi a ajuns un celebru rapsod popular, ce a jucat şi în filme româneşti cum a fost baltagul, unde a bocit la înmormântarea rămăşiţelor lumeşti ale lui Lipan eroul lui Sadoveanu, şi soţul mort al Vitoriei, şi în alte scene cinematografice unde s-a manifestat ca rapsod popular recunoscut şi apreciat pentru talentul de netăgăduit.
Dar nu despre asta doresc să vă povestesc ci despre deosebitul simţ critic al Colăcioaiei şi deosebita atitudine civică şi critică pe care o avea o simplă ţărancă bucovineancă.
Am venit odată acasă cu musafiri importanţi, pe care i-am adus să cunoască Bucovina mult disputată,.... ca zonă turistică în perioada comunistă a României.
Era un deosebit inginer numit Aramă, cu familia sa, un deosebit om tehnic, şef al cercetării de la Progresul Brăila, om cu un simţ deosebit tehnic şi ştiinţific cu care am avut norocul să muncesc la începutul carierei mele de inginer, fiindu-mi şef direct în activitatea de cercetare, unde am fost repartizat ca proaspăt cercetător, la absolvirea facultăţii.
Când vorbeam la serviciu despre Bucovina m-a surprins atitudinea de respect pe care o simţeam în manifestările şefului Aramă, şi deabia după mulţi ani am aflat că această atitudine se manifesta deoarece acest om, condamnat politic la muncă silnică pentru douăzecişicinci de ani, a avut în detenţie colegi de suferinţă bucovineni, dintre sumanele negre, care erau adevăraţi bărbaţi puternici, ce se comportau cu o atitudine de adevăraţi oameni.
De aici a plecat invitaţia de a vedea şi vizita Bucovina, împreună, la casa mea părintească de peste drum de Domnica Colăcioaia.
Sunt de atunci treizeci de ani şi noi plecăm de la Brăila în luna Iulie să ne petrecem concediul la Vama, în Bucovina mea iubită şi mult respectată provincie românească, a colegului şi şefului meu, la fel de respectat. Ajungem după peripeţiile drumului cu trenul în comunism, în Vama mea Bucovineană, nod de cale ferată în care staţiona rapidul Bucureşti-Vatra Dornei, numai datorită Moldoviţei, sau mai bine zis Mănăstirii Moldoviţa, deosebită oază de libertate, lăstă de comunişti ca să ajungă turiştii la Mărul de aur al UNESCO............!!!!!.
Trenul opreşte în Vama la ora cinci dimineaţa şi noi toţi, copii, femei, bărbaţi, bagaje, cadouri, dorinţe, visuri şi ambiţii, .....coborâm la Vama, într-un minut, parcă basculaţi de....... vreme, de dorinţe şi aşteptări.......!!!!.
Trenul pleacă şi ne-a părăsit.... în gara izolată între munţi, lăsându-ne pradă liniştei eterne a Bucovinei mele iubite, dar şi dorite a colegului şi şefului meu mult respectat......
Angajăm o căruţă să ne ducă la mine acasă, o căruţă ce trecea prin gară, doar la îndemnul Bunului Dumnezeu,... ce a avut grijă de noi şi l-a rătăcit pe săracul muritor ...căruţaş să treacă pe acolo... , sau la dorinţa iubitei şi mult stimatei mele mame care l-a rugat pe Domnul Dumnezeu să ne călăuzească să ajungem mai repede la aşteptarea sa nerăbdătoare, să ne afle acasă aşa de neaşteptat şi de dorit, de un an de zile. Ne-am urcat bagajele în căruţă, unul peste altul, copii peste bagaje, spre bucuria celor trei băieţi Stefan, Radu şi Adrian şi peste ei roua dimineţii bucovinene, şi peste toate astea bucuria noastră a maturilor , parcă scăpaţi de griji, de obligaţii, de nemulţumiri, de răutăţi şi alte cele orăşeneşti, pe care le-am uitat în trenul de ......vatra, să se ducă..., ducă-se...!!!!!!....Plecăm din gară cu bucuria deosebită a celui ce se află în concediu, fără grija că mâine are treabă, că mâine are ceva de făcut...., ce nu ştie, era frumos,... calul tropotea pe drum, .....noi maturii ne amuzam de bucuria copiilor noştrii, iar a copiilor de bucuria noastră, că i-am scăpat pentru totdeauna de comunismul ...ce atât de mult îi supăra probabil......genetic prin suferinţele noastre.
-Trop, trop, trop.... ajungem la troiţă şi de acola la stânga pe uliţa pe care genialii edili săteni o botezase-ră în mod genial, Mihai Eminescu şi deodată ne aflăm în faţa casei mele de peste uliţa Troiţei situată peste pârâul Barbuştei ce trimitea lacrimile sate torente în Moldova sa multiseculară pe care a alimentat-o necontenit cu vrajba şi iubirea sa de lacrimi şi de dor...!!!!!!!!!!!!.
Căruţa opreşte în faţa podeţului peste pârâul Barbuştei şi ne află în mod liber în faţa unei gospodării vechi bucovinene, formată din, casă, dependinţe, curte mare, curte mică, grădinnuţă, grădină, livadă, uliţe, vecini şi o linişte ceţoasă ce se manifesta la acea oră matinală. Totul era linişte, rouă, ceaţă slabă, orizonturi colore, peste care se aglomerează bucuria noastră a tuturor, copii, neveste, maturi, musafiri sau gazde, uliţă, casă. gard căruţă şi cal, care paşte cu nerăbdare în curtea mea plină de iarbă numai bună de păscut cu nesaţ, la care am deschis poarta spre accesul veniţilor. Intrăm în ogradă, cum zice bucovineanul, cu tot venitul nostru de luftari dornici de aerul Bucovinei, dar mai ales de libertatea neamului ce urlă în venele noastre dornice de libertate neştiută, dealtfel.
Lelea Domnica Colăcioaia, era la post, cu maxilarul inferior sprijinit de poarta casei sale, mestecând încet din cei doi dinţi de pe maxilarul inferior şi strigă din toţi plămânii ei de om bătrân.....!
-Naaaa, da bine aţi venit la noi, Gavriluţ tu eşti,.... Bââi’..neaţa,... da cu cine ai venit,.. zice ea indiscret, scrutând cu ochii slabi de vedere orizontul uliţei secularea a satului.
-Am venit cu colegi de-ai mei de la oraş, să petrecem aici la noi vacanţa, zic eu, să vadă ce frumos este în satul nostru, să se odihnească de zgomotul oraşului,... să audă cum strigă ....liniştea pe uliţa noastră, fără s-o audă nimenea,.. Lele Domnică!, zic eu.
-Na, da bine aţi venit la noi dragii noştrii, că noi vă aşteptăm de mult,..... dar n-aţi venit, .....ăăăă...racuţu de mine, of, of, of.......!!!!!.
-Da noi nu putem să venim când vrem, zic eu, lele Domnică, că nu ne dă voie stăpânul nostru, ce ne are angajaţi, noi suntem altceva decât şti matale că se întâmplă aici, la voi, ce sunteţi oameni liberi...........!!!!!!!!!!!!!!!!, de sute de ani......, ca voi................!
-Na, da cine v-o pus să fiţi slugi, ...Gavriluţ....!!!!!,.......
......................................................................................................................
-De ce ai vrut altceva decât, moş-tu Ghiorghi a Harhotarului, sau decât tactu.. Ion, fain bărbat,......................!!!!!!!!!!!!!!!!., sau decât cumătru Niculai, sau Toader, faini bărbaţi, zice ea.............., da voi sunteţi slabi..... nu puteţi să vă opuneţi vremurilor cum ne-am opus noi, zâce ea..............!, spre disperarea mea ce nu înţelegea nimic din ce spunea eterna mea vecină..... a Harhotarilor seculari..........!, pe uliţa Troiţei.
Musafirul meu Aramă....... a Har, Har, har, har...... străbunilor săi Sibieni a scăpat, poate, o lacrimă la tristeţeţea mea neexprimată, dar dur fiind prin fire şi educaţie, mi-a zis atunci,.....
-Măi băiete, eşti un idiot că nu vi aici, unde urlă libertatea în tot, în firul de iarbă, în frunza pomului, în lacrima moşilor, în frumuseţea locurilor, în pârâul secular al casei tale seculare, în tot ce ai aici, ......eu dacă aveam ce ai tu , poate nu eram atât de vitregit de soarta........ râvniţilor golani ai politicii româneşti, care m-au băgat în puşcărie, pe mine şi pe tatăl meu, care n-------a avut decât o vină.........., să fie la fel de liber ca voi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!, Harhotarilor, seculari..........!., da eu cu ai mei eram nişte amărâţi de industriaşi care ne respectam statutul de oameni de bună credinţă, care doream să ne respectăm participanţii la bunăstarea noastră de capitalişti micuţi ai capitalismului deabia început în România Vândută Puterilor Lumii...............................!, Ce ironie a sorţii, ce Porcărie a morţii, ce ...............!!!!!!!!!!!!!!!, mizerie a tot ce a scornit istoria crudă a umanităţii, ce porcărie ..................Cred că suferea cumplit la văzul şi mai ales simţul libertăţii ce ieşea prin toţi porii Străvechii Bucovine.
Descărcăm bagajele din căruţă şi le aşezăm grămadă pe şoprul casei ţărăneşti, în timp ce copii s-au aruncat în iarba curţii, verde şi sănătoasă de-ţi venea s-o mănânci nu alta. Noi cei maturi suntem întâmpinaţi de mama, cu figura ei blajină de bucovineancă rămasă văduvă de tânără. Le fac cunoştinţă cu mama la musafiri şi atunci observ admiraţia cu care o priveau soţii Aramă pe mărunţica şi slăbuţa mea mamă ce era muncită de atâtea treburi ce trebuiau făcute la o gospodărie mare, la care ea era şi femeie şi bărbat. Avea mâinile bătătorite de munca pământului, de munca fizică, obligată s-o facă că nu avea cine, după ce tata se pierduse cu numai şase ani mai înainte, dar şi de o poliartrită urâtă care o chinuia cumplit şi care se localizase la mâini, probabil de la spălatul cu apă rece de la fântâna din curtea casei. Poate de la munca în ger pe care o făcuse în timpul războiului, când fiind fata cea mai mare rămasă acasă, bărbaţii fiind în război, se ducea în pădure şi aducea lemne de foc, le tăia, le despica şi aveau cu ce face foc în casă, pentru mama ei bolnavă şi sora ei mai mică. Şi poate şi o moştenire genetică având în vedere că majoritatea bucovinenilor erau reumatici din cauza umezelii din aer şi a frigului iernilor lungi din obcinile Bucovinei. Mama ne pofteşte în casă, întâi musafirii şi apoi noi ai casei. Întrăm într-o cameră lungă de vreo zece metrii şi lată de aproape patru ce avea în capăt o sobă uriasă ce ocupa o parte din ultima treime a camerei. Soba în stil bucovinean vechi era lipită de peretele din dreapta camerei, iar în stânga în faţă avea o plită cu două plăci de criţă, sau fontă cum îi zic azi oamenii. Dedesubt era locul focarul, cu portiţă mică tot de criţă şi sub ele cenuşarul prin care se creea şi tirajul necesar pentru întreţinerea focului în sobă. În dreapta sobei în continuarea plitei se afla hornul imens sub care se afla cuptorul de făcut pâine şi colaci de sărbători, a cărui boltă era făcută din cărămidă roşie ţărănească coaptă în cuptoarele lui Chirilă cărămidarul satului, probabil vre-un răs -străbunic al actualei familii Chirilă din Vama. Întreaga construcţie era sprijinită în partea stângă de un stâlp de oţel, numit pociumb, ce sprijinea întreaga structură a hornului ce ducea tot fumul direct în podul casei, atât de la plită cât şi de la cuptorul de pâine. În spatele hornului uriaş se afla cupchiorul,cum îi spuneau ei, un loc de doi pe doi metrii situat deasupra cuptorului de pâine pe care se afla un strujac de pănuşi de păpuşoi, si peste care se afla o pocladă de lână ce acoperea întreaga suprafaţă. Tot aici erau şi trei perne mari de puf de gânscă şi o pătură înbrăcată în cearceaf alb, şi un cearceaf, tot alb confecţionat din pânză albă de bumbac ghilită la soare, cu o dantelă pe margine tot din bumbac alb, ce înconjura cearceaful ca un chenar. În partea din stânga sobei se afla o laviţă lată de peste jumătate de metru lungă de vreo patru, acoperită cu o scoarţă de lână cu model popular vârstat, ce acoperea laviţa pe toată lungimea ei. În capătul dinspre cameră a laviţei se afla o masă mare acoperită cu o faţă de masă albă de bumbac, apoi un scaun şi un pat cu tăblii la capete acoperit cu un cerceaf tot alb şi perne pe el. Pe peretele perpendicular se afla un dulap ţărănesc cu blidar pe el şi un geam situat între pat şi blidar. Pe celălalt perete era uşa camerei, un lavoar cu lighean pentru spălat şi încă un pat ca şi celălalt, apoi soba descrisă înainte. Pe jos erau covoare ţărăneşti de lână vârstate cu diverse culori, predominant cu vârste albe şi galbene verzui şi grena ce alternau precum valurile apei. La geamuri şi la uşa de la intrare erau câte două draperii laterale şi una deasupra , cusute cu modele populare de mama, draperii ce încadrau perdeaua albă simplă a geamurilor, sau uşa camerei. Aceasta era bucătăria casei şi de fapt camera mamei, unde ea stătea şi cosea aşezată pe laviţă în dreptul geamului pentru a avea lumină naturală. Curăţenia şi ordinea din casă i-a surprins pe musafiri şi mai ales intimitatea şi armonia policromă a obiectelor din camera predominant albă, inclusiv a pereţilor zugrăviţi cu var alb puţin bleu. Am fost întrebat cine a cusut şi făcut toate cele din cameră iar cînd au auzit că ea, cu mâinile acelea contorsionate de poliartrită, au fost şi mai uluiţi de deosebita hărnicie şi dorinţă de frumos nativ a mamei. După ce am văzut camera mamei am dus musafirii în camera mare să se aranjeze şi să-şi aşeze bagajele. Cele două camere puse la dispoziţia musafirilor şi copiilor lor erau aproape la fel ornamentate dar de aici lipsea soba uriaşă cu cuptor, din bucătărie, sobele fiind obişnuite, aşezate pe colţ şi cu o construcţie interesantă în două coloane dispuse una în stânga şi una în dreapta colţului camerei. După ce musafirii s-au aranjat şi-au desfăcut bagajele şi şi-au ordonat lucrurile în cameră, am ieşit cu toţii afară în curte unde eu între timp am întins o masă cu scaune pentru a lua micul dejun, că se făcuse deja ora nouă şi ceva.....
Ne aşezăm cu toţii la masă adulţi şi copii, copii mănâncă rapid o cană de lapte şi un ou, o bucată de brânză cu unt şi pâine şi nerăbdători cu sandviciul în mână o zbughesc la joacă prin curtea cu iarbă, noi fiind bucuroşi de bucuria şi hazul lor. Noi maturii am băut o cafea făcută pe un reşou electric cu două achiuri foarte bun pentru gătit uşor, ce asigura serviciul în perioada de vară, când nu se făcea foc în sobă, decât seara pentru prepararea cinei. Tocmai când ne beam cafeaua se aude scârţâitul porţii de la intrarea în curte şi după câteva minute apare la colţul casei o făptură înbrăcată în costum popular, cu opinci cu nojiţe negre peste colţunii albi de lână, cu priştoare de lână neagră cu vârste de mătase galbenă şi fir auriu, prinsă-n brâul aflat la talia făpturii, cu poale albe ce ieşiau de sub priştoare şi un cămeşoi din pânză de in ţesută în casă cu pui de diverse culori cu mărgeluşe mici cusute pe mânecile cămeşoiului, la altiţă şi ciupag. Pe cap avea o broboadă neagră ce înfăşura capul lăsând afară doar faţa făpturii....., iar la gât se afla un şirag de mărgele mari din ceva negru lucios. Făptura înaintează spre masa noastră şi ne spune:
-Na, dapăi poftă mare la gospodari şi voie bună să vă dea Dumnezeu şi sănătate să mai veniţi la noi !!.........
Făptura, era vecina Domnica Colăcioaia, ce venise gătită tare să ne dea bineţe, după ce ne aşteptase la poartă cu noaptea în cap.
Eu, gazdă simţindu-mă, îi ofer o cafea şi o întreb:
-Lele Domnică, bei o holercă sau este prea dimineaţă?..
-Da-păi prea dimineaţă este pentru murit, da nu pentru muncit şi băut holercă, zice ea, aşezăndu-se tacticos pe scaunul lăsat liber la masă de unul din copii. Mama se scuzase şi plecase la treburile casei, după ce băuse şi ea o cafea cu lapte, lăsându-ne în compania lelei Domnica care la vârsta ei de peste optzeci de ani, era lăsată de copii ei acasă să aibă grijă de gospodărie, mai mult de păsări şi porci. Vitele şi animalele mari, cai boi,.. erau toate la deal cum zice bucovineanul, adică la gospodăria pe care fiecare o avea pe obcinele bucovinei acolo unde aveau mai mult pământ şi unde mergeau vara la făcut fânul necesar pentru hrana animalelor iarna.
Eu aduc sticla de holercă ce era un coniac adus de noi de la oraş, un coniac albanez, destul de bine făcut pentru acea perioadă de plin comunism din România. Aranjez trei pahare mari cu lămâie şi le glazez cu zahăr, numai pentru bărbaţi şi pentru lelea Domnica cea dornică de holercă. Soţiile noastre nu doreau să bea aşa de dimineaţă ele savurând încă cafeaua. Colegul meu aprinde pipa trăgând cu nesaţ din ea, eu o ţigară cu filtru şi nevestele tot ţigări ţinute graţios între degetele cu manechiură bine îngrijită de un roşu pal lucios.
Lelea Domnica ia paharul tacticos şi soarbe cu nesaţ licoarea galben roşcată din pahar şi zice plină de voie bună:
- Îîîuuu câââ bunâiiiii !.. şi brusc deşartă tot conţinutul paharului printre cei doi dinţi pe care bătrâneţea îi mai lăsare în gura sa unul în stânga şi unul în dreapta gurii mărginite de riduri şi două fire de păr mai lung lăsate acolo, pe buza de sus, să compecteze portretul băbuţei hâtre şi vorbăreţe.
- După ce termină licoarea din pahar îi atrag atenţia unghiile roşii ale nevestelor noastre, precum toca roşie a toreadorului, unui taur şi începe lelea Domnica atacul de nedescris asupra femeii moderne..., materializată loco de nevestele noastre.......
- Vai di mini şi di mini, da cum ţâneţ ceva în mânurili cu ghearili celi roşi câ eu n-aş putea ţâni, nici acu, nici fusu, nici spata, tişiţa.. nici ... şi înşiră o groază de instrumente populare cu care femeile bucovinene realizau atâtea frumuseţi vestimentare şi ornamentale pentru ele şi familiile lor......
- Hăracuţu di mini şi di mini da noi când eram mai tiniri,..... da mai puni Gavriluţ o holercă,...... eram harnici câ aveam copchii mulţ, pe cari trebuia să-i înbrăcăm numai din mânurili noastri şi barbat şi casâ şi ştergari şi ţoluri şi poclăzi şi bluzi, colţuni, iţari, cioarici, lăiceri, sumani, brâie, bârneţe, cămeşoaie şi poale cu înpchistrituri şi mâncari pentru copchii, bărbat şi soacrâ şi mâncari la animali, de crescut pui, reţe, gânşti câ trebuiau peni şi oi câ ni trebuia lânâ şi adu apâ în casâ şi lăiazâ câmeşi şi ................, nu mai avei când să-ţi faci unghii roşi şi nici sâ ti plângi câ dacă nu erai bunâ îţ trăgea bârbatu o bătaii de-ţi făcea unghiili roşi pi loc di nuţ mai trebuia nimnică în vecii vecilor.
Nevestelor nu le-a plăcut mustrarea băbuţei şi ripostează cu tărie şi ele în special nevasta mea ce o cunoştea de mult pe vecina Domnica, ce venea pe la mama şi când veneam noi singuri acasă, fără musafiri......
- Dapă’i lele Domnică, noi avem servici, aducem şi noi bani în casă ca şi bărbaţii noştrii şi de multe ori chear mai mulţi, ducem toată casa de la oraş, cumpărături, mâncare, curăţenie, spălat, educarea copiilor şi altele şi pe deasupra trebuie să ne pregătim şi acasă pentru servici, să ne aranjăm să fim frumoase că altfel se uită bărbaţii noştri la altele mai faine şi mai gătite ca noi, că şi acum ca şi când spuneai matale casa presupune muncă multă !.....
- Îîîuuu câââ bunâiiiii !..spune lelea şi soarbe iar conţinutul paharului într-o duşcă rusească, rapidă şi .........
Dacă a văzut că are reacţiune la părerile ei, lelea Domnica schimbă vorba şi-l întreabă pe şeful meu, adoptând stilul apelativ al bucovineanului:
- Hăracuţu di mini şi di mini.... domnu Ştefănucă,.....
-cum îi Gavriluţ a nost’ acolo la sarvici, ...e ceva de capu’ lui ori nu?.. , îi bun di ceva?.. ori ni facii di râs acolo departe?.., undi am înţăles câ mâtăluţâ eşti hohman....
Colegul şi şeful meu, un om integru şi foarte riguros şi corect, care nu se prea înghesuia să laude pe nimeni, cu atât mai mult subalternii, dar deştept fiind spune:
- lele Domnică, dacă nu merita respectul meu, nu eram acum aici şi........ mai ales cu toată familia mea.!.....,
Eu, sincer să fiu nu mă aşteptam la asemenea apreciere deosebită ce spunea mai mult, sau mult mai mult decât întrebase lelea Domnica, mă simt obligat să complectez discuţia astfel:
- lele Domnică, domnu’ Aramă este de fapt omul care mi-a pus creionul ingineriei în mînă şi m-a făcut să văd în inginerie adevăratul ei sens acela de creator, de inovator de modelator al materiei funcţie de imaginaţia sau dorinţele omului creator......
- Faini bărbaţi !,.... zice lelea Domnica, scoţind de la brâu o năframă înflorată, ştergându-şi o lacrimă ce aluneca pe sub ochi spre cei doi peri, de deasupra gurii ca doi palmieri în deşertul feţei pline de dunele ridurilor de bătrâneţe şi suferinţe acumulate în timp.
Băbuţa veselă şi dornică de conversaţie se ridică de la masă, mulţumind de primire şi adresându-se musafirilor noştrii, le spune:
- Dumnezău sâ vă blagoslovească cu ce’i mai bun aici la noi în Bucovina, să vă ajute să vedeţi tot ce’i fain şi sâ iertaţi tot ce’i rău şi ce nu’i fain la noi......!!!
- Mai vin pe la m’neavoastră mai târzâu, că mă duc sâ am grijâ de casâ... că tare m’ii drag sâ vă văd.... şâ sâ povestim, am sâ vin sâ vă cânt.... doine din bătrâni.!!!!.
După plecarea hâtrei mele vecine, care m-a încântat prin isteţimea şi frumuseţea sufletului său, am simţit din nou admiraţia în ochii oaspeţilor mei, atât pentru oameni cât şi pentru peisajul înconjurător plin de frumuseţe şi istorie seculară...... şi poate mai mult.
Plecăm, cu copii cu tot, pe dealul Buzăului să vedem localitatea Vămii, de sus de pe dealurile înconjurătoare, ....trecem Moldova pe un podeţ suspendat pe două sârme, ce se legana la fiecare pas, spre bucuria copiilor şi disperarea nevestelor noastre manichiurate, urcăm dealul Buzăului şi ajungem în poiana lu’ Chiril de unde se vedea valea Vămii Moldoviţei seculare.......
Aud în stânga mea, unde era colegul meu,.... admirând peisajul splendid policrom ce se desfăsura sub ochii noştrii, plecând de la roşul frunzelor de mac din livezile bucovineanului, până la violetul vineţiu al unui nor ce prevestea furtună în Bucovila, parcurgând tot verdele de care era capabil acel Rai al culorilor.....
-Dulce Bucovină, veselă grădină.................,
-ce mult am dorit........... să te cunosc!...................
Atunci, două lacrimi mari sau scurs pe obrazul meu complectând torentul ce începuse pe obrazul vecinei Domnica şi aştepta să se reverse din micul nor violet de pe cerul senin al Bucovinei ........, să ude grădina Maicii Domnului.......



Vrilax,amintire din Vama Bucovinei, 1978,

-srisă la 04.01.2009