In vizita la Nas Toader AXINTI

În Bucovina milenară unchii botează
nepoţii devenind si naşii acestora.
Spre exemplu Gavriluţ a lu Ion a fost botezat de
Niculai, Toader, ..............şi alţi nănaşi..








Eram într-o vacanţă de paşte în Bucovina natală împreună cu Gabriela Eugenia soţia mea. Stăteam dimineaţa după trezie să ne spălăm pe faţă cu săpun parfumat, cu ou roşu şi cu ban de argint, şters apoi cu un ştergar de in cusut în model bucovinean, cu miros de busuioc, dar şi de pelin amar, să nu dea moliile în el că era aşa de fain că şi moliile tânjeau la el.
Acest ritual Bucovinean prefaţa micul dejun de Paşte, ce începea întotdeauna cu anafură de la biserică, cu agheazmă şi cu mir aduse de la biserica satului de mama care pleca de cu seară la înviere, cu pască pusă într-o coşarcă de răchită, şi cu must de pădureţe uscate, un fel de cidru, pus într-o sticlă de monopol, albă şi ceruită la gură, să nu răsufle licoarea Bahică blagoslovită de popa satului.
Acasă în cămara rece a casei se aflau sticlele cu bere de casă, jumătate explodate de nervii ascunşi în băutură, de drojdia, hameiul şi malţul,.... toate amestecate într-o băutură moale de sărbătorile Paştelui care primea cu răgaz atâta rom în ea, câtă dorinţă de înbăt avea gospodina casei, pentru muncitul ei bărbat.
Copii vecinilor veneau în vizită, spunând la intrarea în casă “ Hristos a’ nviat !” şi erau răsplătiţi pentru umbletul lor cu ouă roşii şi închistrite, dăruite de gospodina casei. Noi musafiri fiind beneficiam de acest trumos obicei la care aşteptăm cu nerăbdarea curiosului să vedem cum au crescut copii anului trecut.
Doi băieţei frumuşei intră în casă, spun “ Hristos a’ nviat !” şi zic apoi după ce fac ritualul pascal...........
-o zâs mamica... să veniţi pe la noi, că vă aşteaptă, zice unul mititel şi frumuşel pe care-l chema Cezar, vorbind puţin graseiat din uşa camerei mari, proaspăt văruită cu var alb albastru cum era obiceiul de Paşte.
-Bine !, zic eu o să venim, după ce ne vizităm Nănaşul, ce ne chemase la el de Paşte. Chemarea era transmisă prin nişte vecini ce fuseseră la biserica din jos, de înviere şi-l văzuseră acolo unde era epitrop respectat al bisericii de pe Topliţa Vămii.
După ce facem ritualul de dimineaţă, ne primim copii la cules de ouă roşi şi mâncăm de dimineaţă, conform obiceiului pascal, ne îmbrăcăm frumos şi plecăm în sat, în vizită în primul rând la Nănaşul Toader, fratele cel mare al tatei.
Nănaşul avea vreo optzeci de ani de viaţă, era slab cum zic bucovinenii, şi fiind singurul nepot de frate, proaspăt însurat vroia să mă vadă,înainte de moarte, dar mai ales să vadă cu ce muiere i-am pricopsit eu cel mai tânăr Harhotar......, care se căsătorise studenţeşte la Iaşi şi nu făcuse nuntă mare cum era obiceiul locului.
Mergem în josul satului pe Topliţa satului, în spatele bisericii din jos din Vama, unde avea gospodăria uncheşul şi nănaşul Toader şi nevasta Maria a acestuia, fie-le Ţărâna uşoară şi Dumnezeu să-i ierte, că-s morţi de zeci de ani.
Ajungem la poarta gospodăriei bucovinene, organizată ca o cetate ce avea în faţă poarta mare cu trei stâlpi groşi de brad, acoperită de o copertină în patru table acoperită cu draniţă şi-n continuare un gard de bârne de brad aşezate orizontal şi acoperite tot cu o copertină în două table din brad ce complecta cetatea de lemn a bucovineanului, aproape secular. În spatele gardului de cetate se afla în dreapta casa cu prispă, în patru table, în stânga grajdiul, tot în patru table şi în faţă şura gospodăriei, în două table, ce închidea ca un poligon întreaga construcţie tradiţională bucovineană. Casa era din bârne groase de lemn prinse în rosturi la colţuri şi era tencuită numai cu un chenar văruit cu alb în jurul ferestrelor cu trei ochiuri mici ce se puteau deschide în două părţi laterale ale ferestrei. În interior erau gratii înflorate de fier forjat ce se răsuceau ca nişte mlădiţe de viţă de vie, cu frunze de fier ce se încolăceau în jurul mijlocului spaţiului ferestrei. Erau două ferestre în stânga uşii şi o fereastră în dreapta ce dădeau în prispa casei din faţa acesteia. Pe lateralul casei erau două ferestre în stânga şi două în dreapta, faţa casei fiind îndreptată spre răsărit şi sud iar spatele spre nord, unde nu erau geamuri ca să nu intre frigul iernilor grele ale Bucovinei. În jurul casei era o grădină mare de vreo treizeci de prăjini şi în interiorul gardului era curtea mare, cam de vreo patru-cinci sute de metrii pătraţi, cu iarbă verde proaspăt renăscută după iarna deabia trecută.
Intru pe poarta mică a casei în curte, cu nevasta după mine, când un lătrat gros de câine ciobănesc ne anunţă că nu-i de glumă şi ne oprim să înaintăm mai mult în curtea păzită de namila de ciobănesc alb, cât un urs. În uşa casei apare atunci un bărbat înalt cu o cârje în mâna stângă, îmbrăcat tot în costum naţional alb, cu cămaşă albă până aproape de genunchi, cu iţari albi de lână, cu colţuni de lână albă în picioare cu o curea lată la brâu şi cu o bluză albă de lână peste cămaşa lăsată peste iţari. Tot albul portului bucovinean era întrerupt de cureaua lată de piele galbenă de la brâu, cu flori tot de piele pe ea, de cârja tot galbenă de lemn lustruit şi de ţacurii negrii de la partea de sus a colţunilor răsfrânţi peste iţarii moşului apărut. Aud o exclamare de mirare din partea nevestei ce era în spate şi mă întorc mirat, ce sa întâmplat..? întreb, în timp ce moşul apărut certa namila de câine ce a tăcut brusc.

- vai ce frumos om, zice nevasta, parcă-i un dac din istorie zice ea........

Abia atunci observ că albul costumului, ce-ti lua ochii, era complectat de albul pletelor lăsate pe umerii laţi ai bărbatului iar mustăţile, tot albe, se confundau cu barba, tot albă, ce acoperea dezchizătura cu pui negrii ai cămăşii ţărăneşti. Imaginea era parcă complectată de vocea baritonală a moşului ce făcuse câinele să amuţească şi să intre în cotuna, special construită pentru namila albă, tot în patru table ca şi casa stăpânului, tot uriaş.
Moşul cel măreţ şi frumos se opreşte în portiţa şoprului şi ne pofteşte în casa lui ca o cetate, spunând baritonal:
- Bată-vă să vă bată norocul, dragii moşului, că aţi venit să-l vedeţi pe Nănaşul, că-i slab şi bătrân şi îndată vine aia urâtă să-l ia..........
- Hristos a’ nviat ! zicem noi, intrând în curte …..
- Adevărat ca’ nviat !, zice moşu poftindu-ne în casă.
* * *

Aşa sa petrecut întâlnirea cu Nănaşul Toader care s-a pierdut după aproape patru luni, poate a fost ultimul dac pe care l-am mai văzut şi era prin 74, sau poate nu era ultimul?.




Vrilax
Brăila la 25.12.2008